Corneliu Antim: Zidaru, altfel

Ziarul de duminic ă, Nr. 23 / 15 iunie 2007

Marian Zidaru nu se dezminte! Fiecare aparitie publica a sculptorului promoveaza un alt chip al personalitatii sale artistice. O neliniste creativa mereu surprinzatoare chiar si pentru cei ce il cunosc mai indeaproape. Este notorie vocatia lui de desenator. Ca si forta lui imaginativa in plamadirea si arhitecturarea spatiala a unei forme. De data aceasta, la parterul “Caminului Artei”, Marian Zidaru isi etaleaza, fara nici un complex, virtutile de pictor, intr-un concentrat concept expozitional din care, desigur, nu puteau lipsi si cateva dintre recentele sale eseuri sculpturale.

Daca in ceea ce priveste compozitiile sale tridimensionale si ambientele spatiale bazate pe fractariul sculptural, impresia deja-vazutului nu poate fi omisa, acestea facand parte din ansamblul vizionar cu functie ritualista al artistului, ce jaloneaza obstinat si adesea ingenios o anumita particulara filosofie a destinului artei in viata spirituala a unei comunitati, asa cum au configurat-o in ani de stradanii mai mult sau mai putin solitare artistul si prozelitii sai, pictura lui Marian Zidaru ne dezvaluie o alta latura a virtuozitatii sale plastice. Un univers al reprezentarilor simbolice, extrase din mediul domestic proxim, dar aureolate de o pretioasa incarcatura simbolica, pe care doar singularitatea si perfectiunea formei cuprinsa in suprafata austera a fiecarui tablou o consacra in ordinea, nu neaparat voita de artist, a unei potentari mistice.

Sigur, nu intamplator, printre subiectele abordate de Zidaru in uleiurile sale este “Oul”-forma paradigmatica ce traverseaza aproape intreaga civilizatie vizuala a umanitatii. In “instalatia” sculpturala care determina, in fond, prin ocuparea intregului centru al spatiului de expunere, circuitul obligat al parcursului interior prin fata simezelor, puzderia de “ochi”, imaginata de artist aidoma unei constelatii a veghei divine, transpune in bronz aceleasi forme ovoidale! Inteligenta plastica a artistului, bazata pe exersarea indelungata a rigorismului elementelor primare, se manifesta intr-o constructie ce se doreste a fi proiectia monumentala a austeritatii primordiale, cea de dinaintea epocii adamice! Dintr-un astfel de imbold revelat isi extrage substanta vizuala tensiunea imaginativa a artistului. Pictura lui Zidaru ne propune, cu umilinta aproape, aceasta incremenire a unor varste si realitati imemoriale in fulgurante imagini simbolice. Vizualizarea unor asemenea “nazariri”, ce-si au obarsia in profunditatea ontogenezei lui culturale si, deopotriva, in proteica viziune asociativa a poeticii lui plastice, il constrange pe artist la rezolutii extreme de lapidare. Instinctul sau sculptural il obliga la acest exercitiu de concizie imagistica, pe care il practica in mod natural.

Cu toate acestea, nu putem trece peste rafinamentul cu care artistul se inscrie in descendenta unor mari modele picturale. El recurge la tehnicile si acuratetea atestate de o indelungata traditie picturala definita drept a “clarobscurului”. Zidaru insa reuseste performanta de a evita pastisa, fie ea si postmoderna, el nepropunandu-si o ipostaza polemica in ceea ce face astazi, desi, aparent si tehnic vorbind, el “reconstituie” migalos postulatele rembrandtiene. Adevarul e ca naturile statice ale lui Zidaru, asa pure si exacte in expresia lor picturala, imi amintesc mai mult de stralucita anterioritate a Renasterii apusene, reprezentata de extraordinara falanga a anonimilor germani si din Tarile de Jos, din secolele XII-XIV, asa cum poate fi ea admirata in toate marile muzee ale Europei, pe care ni-l ofera azi Zidaru se afla intr-o relatie pe deplin afina si subtila. In acest sens deslusind oferta plastica a lui Marian Zidaru, si remarcand discreta lui derobare de poncifiatul inveteratei lui inregimentari dogmatice, expozitia exceleaza prin superbia gestului virtuoz al protagonistului